Doarme un copil…


Am obosit…
Mă aşez pe o margine de lume,
să-mi odihnesc gândurile.
Ţipătul lumii, însă, îmi sfâşie carnea
ca o felină înfometată.
Vreau să fug…
Un copil desculţ se opreşte lângă mine,
îmi arată luna, cu degetul
şi râde ştirb.
Îi este foame…
Întind mâna, o culeg
şi i-o aşez în palme.
Copilul muşcă din lună, cu poftă,
ca dintr-un măr copt.
Şi râde ştirb…
Îşi cuibăreşte mâna în palma mea
şi-mi face semn să-l urmez.
Nu pot să mă mişc.
Mi-au crescut rădăcini
în această margine de lume.
Vreau să plâng
dar ochii i-am dat în schimbul lunii.
Copilul mă sărută pe frunte,
îmi mângâie rănile
şi mi se aşează în poală.
A adormit…

Şşştttt, voi, gânduri rătăcite
şi, tu, lume nebună,
doarme un copil,
pe-o margine de lună.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria copil, poezii

2 răspunsuri la „Doarme un copil…

  1. Cristina Mihaela

    Minunat de frumos! Iti multumesc!
    Luna e imensa…sa dam fiecarui copil, chiar si celui din noi, o bucatica de luna si sa ne mangaiem reciproc ranile si apoi sa dormim linistiti si impacati!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s