Tu, poet tăcut


Când nu poţi nimic a spune
Şi simţi cum tâmplele îţi ard,
Nu căta spre lumi nebune,
Ci doar aşează-te pe prag.

Sprijină-ţi visul în colţul ierbii,
Necuvintele adună-le buchet,
Priveşte cum aleargă cerbii
Şi cu pădurea fă duet.

Lasă-ţi lacrima să ude
Pământul din care-ai apărut,
Lasă-ţi gândul să asude,
Cu veşnicia fă legământ.

Căci, tu, poet tăcut,
Lumii îi eşti dator,
Încă de când te-ai născut,
Cu o iubire şi cu-n zbor.

Şi, de oboseşti, din când în când,
Aşează-te pe o margine de stea,
Spune-ţi rugăciunea-n gând
Şi, tuturor, povestea ta.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s