Ciorbiţa lui Superman – ciorbă de legume cu file de Pangasius


Pentru că lui Superman i se cam terminase „benzina”, ne-am gândit, eu şi Victor, să-l alimentăm.  Zis şi făcut:

Bucătar şef: VICTOR
Ajutor de bucătar: MAMI
Am adus, din cămară,
o ceapă albă şi una roşioară,
ţelină, păstârnac şi morcovel,
le-am spălat şi le-am tocat niţel.
Am luat şi un brocoli-nfoiat,
celorlalţi, pe loc, l-am prezentat.
Boabe multe de orez sălbatic,
peste legume am presărat, câte un pic.
Şi, neapărat, am mai tocat,
un ardei kapia, roşu-căpiat.
Poate fi şi unul mai rotofei
şi, evident, ce culoare vrei.
Bun, aşa pregătite, legumele toate,
cu un pic de ulei s-au lăsat masate,
în oală, ca-ntr-o piscină, au plonjat,
şi-au stat la foc până s-au înmuiat.
Dar, vai, piscina-i goală, apă am adăugat
şi două-trei roşii mititele
să se bucure şi ele
de aroma minunată,
ce s-a-mprăştiat de-ndată.
După ce legumele, de scăldat s-au săturat,
Pe regele Pangasius, la ele l-au chemat
(evident, în bucăţele porţionat).
Au dansat ce au dansat
Preţ de câteva minute,
La final, peste tot, a plouat
cu boabe de porumb, multe, multe.
Iar apoi, ca o ultimă găteală,
am adăugat, în oală,
un picuţ de leuştean tocat
Şi, la masă, pe Superman, l-am chemat!
Şi iată ce-a păpat:     
Anunțuri

12 comentarii

Din categoria mancarea cea de toate zilele, reţete culinare

12 răspunsuri la „Ciorbiţa lui Superman – ciorbă de legume cu file de Pangasius

  1. Mai aveţi o porţie şi pentru mine ? Că tare pare gustoasă!!!!

  2. Extraordinar! Tu le scrii?!

    • Evident ca tu, mamico!:)) Felicitari!

    • 🙂 Da, Claudia, eu le scriu. Tot ce este pe acest blog, este scris de mine, cu excepţia paginii Cuvinte de căpătâi, unde am adunat câteva citate, versuri de suflet, care, evident, nu-mi aparţin.
      De altfel, lucrez la publicarea unei cărţi cu poezii pentru copii, pe care o voi lansa, împreună cu cealaltă – cu poezii pentru copii mai mari :), aşa ca noi, adulţii – care apare pe blogul meu şi, bineîinţeles, că veţi primi o invitaţie de onoare. Sper să-ţi facă plăcere. 🙂 Voi reveni, oricum, cu amănunte.
      Te pup, cu drag.

  3. Abia astept! Ma bucur ca am intrat pe blogul tau! Am si eu o fetita de 2 ani si 1 luna – ea este: http://claudianichitelea.wordpress.com/2010/05/28/2-ani-de-viata/. Cand o sa priceapa si ea ce ii vorbesc vom citi impreuna textele tale minunate!

  4. Dar pe Superman l’ai mai culcat?!!! Cu asemenea combustibil…putine sanse! Oricum, arata bine dracovenia! Si gustoasa… pe masura bucatarilor!!!

  5. Vai…dar ce blog frumos avem noi aici?…si eu abia acum aflu ?Am citit si poezia !Exact ce-ti spuneam in mesaj!Am ghicit sau e …telepatia?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s