Doarme un copil…


Am obosit…
Mă aşez pe o margine de lume,
să-mi odihnesc gândurile.
Ţipătul lumii, însă, îmi sfâşie carnea
ca o felină înfometată.
Vreau să fug…
Un copil desculţ se opreşte lângă mine,
îmi arată cu degetul luna
şi râde ştirb.
Îi este foame…
Întind mâna, o culeg
şi i-o aşez în palme.
Copilul muşcă din lună, cu poftă,
ca dintr-un măr copt.
Şi râde ştirb…
Îşi cuibăreşte mâna în palma mea
şi-mi face semn să-l urmez.
Nu pot să mă mişc.
Mi-au crescut rădăcini
în această margine de lume.
Vreau să plâng
dar ochii i-am dat în schimbul lunii.
Copilul mă sărută pe frunte,
îmi mângâie rănile
şi mi se aşează în poală.
A adormit…

Shshtt, voi, gânduri rătăcite
şi, tu, lume nebună,
doarme un copil,
pe-o margine de lună.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria poezii

4 răspunsuri la „Doarme un copil…

  1. Pisica Roz

    Superb! Nu imi plac rimele albe, dar poezia ta m-a impresionat. Bravo și succesuri in continuare!

    • Mulţumesc, pisicuţo roz şi bine ai venit! Mă bucur că te-a impresionat poezia mea. Cât priveşte succesurile, aspir, mai mult, la succese, deşi, se pare că, într-adevăr, succesurile au succes. 🙂

      Cu drag,

  2. Marian

    Te pup- Marian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s