Palmele noastre s-au intersectat într-un punct de fugă spre o altă lume. Am crescut perpendicular pe univers şi am rătăcit printre constelaţii. Inimile noastre s-au suprapus într-un arc de cerc, precum o sprânceană ridicată a mirare. Tu şi eu, două necunoscute ale aceleiaşi ecuaţii cu soluţie unică.
Matematica iubirii
Palmele noastre s-au intersectat într-un punct de fugă spre o altă lume. Am crescut perpendicular pe univers şi am rătăcit printre constelaţii. Inimile noastre s-au suprapus într-un arc de cerc, precum o sprânceană ridicată a mirare. Tu şi eu, două necunoscute ale aceleiaşi ecuaţii cu soluţie unică.
Filed under poezii, poezii de dragoste, poezii proprii
Pingback: Matematica iubirii - Ziarul toateBlogurile.ro
unica… deocamdata, nu exclute varianta solutiei bivalente, inca…
Pingback: Henri Michaux (1899-1984) – Anale « Orfiv
Pingback: Femeia ideală | Caius
Pingback: Protest | Nataşa
Nu reușesc să găsesc o poezie pe care am auzit-o la un cenaclu, acum câteva seri. Tot cu matematica
Frumoasă poezie!
Merci, draga mea. Poate o vei găsi.
”un arc de cerc
perfect,
ca o sprânceană ridicată”
O viziune inedită!
Tu vezi geometric și simți metaforic!!
Gina, m-ai făcut să zâmbesc larg, larg cu remarca ta. Mulţumesc, draga mea.
Asa parca arata mai prietenoasa matematica
Ştiam eu.
Daca ai sti si cat detest eu matematica, ai întelege minunea pe care ai reusit sa o savarsesti
Aveam o bănuială că nu este chiar materia ta preferată, dar chiar s-o urăşti?
A ajuns sa contribuie la nefericirea mea.Nu o urasc, dar îmi provoaca o senzatie de dezgust.Fiecare sir de numere complexe, fiecare din regulile combinatoricii, fiecare matrice cu tot cu inversa ei…ar trebui sa le visez, dar deseori nu mai am loc si pentru ele, iar inconstienta se plateste.
Mda, eu aveam aceeaşi problemă cu chimia, în primele două clase de liceu. Apoi, am dat treapta a II-a – pentru că am avut onoarea să fac parte din ultima generaţie care a mai dat treaptă – ştii despre ce este vorba, nu? – la filologie-istorie, astfel că, ultimele două clase de liceu au fost pe placul meu.
Inconstienta mea rezulta din alegerea profilului de matematica-informatica.Nu credeam ca se va transforma într-o experienta neplacuta,dar mi-am pastrat o urma de optimism si de încredere în fortele proprii si am pasit înainte.
Am auzit de treapta a II-a.Mama îmi vorbea la început despre ea.
Pentru mine, din punct de vedere al informatiilor primite si al materiilor pe care sunt nevoit sa le studiez, liceul nu este si nu va ramane o întamplare tocmai fericita.
Îmi pare rău să aud asta. Ştiu ce înseamnă, apropo de primii mei ani de liceu, care au fost mate-fizică. Mă rog, este o poveste mai lungă, nu o să te plictisesc cu ea. Trebuie să te menţii pe direcţie, acum, cred că eşti pe ultima sută, aşa-i?