Nu am să înţeleg, niciodată, de ce oamenii preferă să spună: “îmi dau cu părerea”, în loc de “îmi spun părerea“, “nu mă risc să…”, în loc de “nu risc să…” şi “nu se merită să…”, în loc de “nu merită să….”.
Înţeleg că primele două nu sunt nici, măcar, greşite, din punct de vedere semantic (se pare că “a se merita” este o formă învechită a verbului “a merita”). Dar, corecte sau nu, sunt în maaare trend, iar eu le urăsc!!!!!! Sună atât de urât, de neromâneşte, din punctul meu de vedere.
Voi ce părere aveţi?
Am lăsat lista deschisă: dacă aveţi de adăugat, nu vă sfiiţi! 
Like this:
2 bloggers like this post.
Părerea pentru unii e un fel de leagăn… îmi dau cu hinta copii… îmi dau cu părerea mintea etc. mă risc pe mine… adică foloseşte propriul corp într-o operaţiune financiară periculoasă de exemplu. În orice caz eu nu mă risc să îmi dau cu părerea că nu se merită. O îmbrţişare zâmbăreaţă!
Ba se merită, îţi zic eu!
Pingback: Drum spre devenire…(16) « Cristian Dima
Am descoperit la “chinezu” o metoda de combatere a acestei stari de fapt.
Este o chemare la o leapsa legata de metodele folosite pentru a determina copiii sa citeasca.
Noi ne-am alaturat. Cititul este important, indiferent cum se ajunge la el.
Sunt de acord cu tine. Voi vedea despre ce este vorba, mulţumesc.
ooo, asta cu “se merita” si “nu ma risc” imi scartie si mie prin urechi, cand le aud
“Nu mă risc sună” într-un fel aparte, are dulceaţă, Sandu Şpriţ al meu numai de-astea preferă. Nu mă risc – he, he – să mai spun… cevaşilea…
Sandu Şpriţ al tău are un statut aparte, a fost şi membru PDL, aşa că…
Ce parere ai de “se necesita sa …. ” in loc de “este necesar sa ….” ? Asta mi se pare mult mai urata decat celalalte.
Zi frumoasa tuturor!
Ce părere să am, pe listă cu ea.
mânițe
… cât despre cele menționate de tine… recunosc că ma aflu printre cei care le mai folosesc.
Te-am prins, ai văzut?
Pingback: Inocentul – Epilog « Ioan Usca
Eu n-am nimic împotriva expresiei “îmi dau cu părerea”. De când fac umbră pământului, am auzit-o de atât de multe ori, încât mi-a intrat în sânge
Dar nu aş folosi-o într-o scriere literară – cu excepţia unei chestie umoristice – decât punând-o în gura unui personaj.
Cât despre “nu se merită” – o accept, atunci când se vorbeşte “la mişto”.
Iar “nu mă risc” e o… nenorocire – mă zgârie rău de tot pe nervi
Vero, “la mişto”, şi eu le folosesc, ironic sau autoironic. Eu mă refeream la oamenii “cu greutate”, care le folosesc în discursuri publice, savante. Şi chiar nu le suport.
Cel puţin, cea cu “datul cu părerea”, “imi zgâria în mod neplăcut auzul”, de când eram mică. Astelalte două sunt mai nou intrate în vocabular (vorbire), dar s-au împământenit foarte uşor. 
A, nu mi-am dat seama că te refereai la discursuri publice, şi savante pe deasupra…
Acum e plin de tot soiul de indivizi, de altfel cu pretenţii, care vorbesc oricum, numai corect româneşte nu 
Sunt de acord, acolo n-au ce căuta – decât tot “la mişto”, dacă oratorul vrea să descreţească frunţile (şi dacă ştie cum s-o facă).
Şi, apropo de “savanţi”, înainte de ’89 la radio şi televizor nu vorbeau decât 2, “cârmaciul” şi “sinistra lui soţie”
Exact. Mai trist e că sunt luaţi ca exemplu. Şi, îţi spun sincer, mi se pare că limba română este din ce în ce mai schingiută. Şi e păcat…
Nu mă risc să zic nimic
Hmmm….
Pingback: JB sau DJ « Ada Pavel's Blog
Care n-aş mai adăuga nimic…
Corect.
Nu trebuieste sa ne riscam sa aprobam asemenea vorbe, care se merita a fi adaugate la un vocabular de neoprostisme.
Văzând titlul postării, mi-a venit să mă râd!
Probabil, nu ştiai ce m-a apucat, nu?
De acord cu tine , Adela !Mi se pare ca avem mai multe de castigat daca ne spunem parerea , decat daca ne dam asa pe dupa visini…..
“Imi dau cu parerea” nu ma deranjeaza. In schimb “se merita”… brrr! A, sau “se scoate”. Cutare are de platit chiria, dar se scoate ca mai are un venit suplimentar.
Măi, dar se scoate, da?
Pingback: Limba nenumibilă « Ioan Usca
Mai e “ne radem”. Asta e caaaaaaaaaaaah! Adica bleaaaaaah! Groaznice stalciri ale limbii, si groaznici oamenii care o fac. Pe mine ma zgarie pe urechi sau pe pupile, cand aud ori citesc aceste ineptii. Stii cum e cu limba asta? Daca nu stii chimie, ai o scuza, ca poate nu ti-a prea placut la scoala. Cand insa nu stii romaneste, esti doar un nesimtit. Punct.
Total de acord!
Adela sint altele si mai faimoase decit cele mentionate detine! “Misto”, “super”, “caterinca”,sint deja consacrate in limbajul general! Ceea ce e suparator e faptul ca aceste cuvinte sint folosite curent si de oameni “cu pretentii” de educati si intelectuali!Ce sa mai vorbim de rest!!!
Este adevărat. Vezi? De asta am lăsat eu lista deschisă.
Ce să mai zicem de – ”la care eu/el”, ” de nicio culoare”etc.
goluri.
In locul lor, fiecare pune ce are la indemână.Adică vorbe goale. Din ce cauză?Din lipsă de lectură .
p.s. foaie verde ș-un dudău/și-o să fie și mai bine.
Ştiu, asta mă “omoară”. Că o să fie şi “mai bine”.
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Vedi Venezia, la Serenissima Regina del Mare!
Ioi!
In mass media, zilnic se riscă să-și dea cu părerea, că li se merită! Ce să-i mai ceri omului de pe stradă!? Poate că profesorii pun prea mult accent pe lecturi obligatorii (multe sunt obositoare și perimate) și prea puțin pe gramatică și limbă, sau chiar conversație. Am observat asta. Categoric, e la modă să fii analfabet și e ”șmecher” să nu vorbești corect, dacă televiziunile angajează oameni pornind de la criteriul ”balcoanelor siliconate”!
Da, Mirela, asta-i problema, că, dacă “ăia, deştepţi” vorbesc aşa, omul de pe stradă de unde să ia exemplu, dacă nu de la ei? Chiar am avut, zilele trecute, o discuţie cu un prieten care încerca să-mi explice, că astfel de expresii intră în fondul lexical al limbii române, din cauza frecvenţei cu care sunt folosite şi că aceasta – frecvenţa – este şi motivul pentru care Academia, lingviştii, în general, le acceptă. Ceva de genul: poporul dictează. Lucru care m-a înfuriat îngrozitor. Cum adică, poporul dictează? Atunci rolul tău de specialist care mai este?
Lingvistul impune norme. Aceea este limba literară.El nu poate convinge strada.
De aceea, invinge, nu chiar totdeauna, formula cel mai des folosită. Până la urmă, cuvintele circulă, ca și banii, vorba cronicarului, acelea sunt bune, pe care le ințeleg toți.
Doomul nou creează destule discuții, dar, cunm ziceam, ajungem de unde am plecat. Adică la convenții.
Ştiu cum e cu …”cutuma”. Dar, aşa cum spuneam, s-a ajuns să nu se mai facă distincţie între limba literară şi limba “străzii”. Aici e oful meu.